Powered By Blogger

marți, 23 martie 2010

Culorile Clujului


Iată că nu mă pot abține să nu comentez felul în care s-a colorat Clujul în ultimii ani. De la cel mai aprins roz, la cel mai bestial mov sau portocaliu. Clădiri-monument, galbenul(teoretic) al taxiurilor și troleibusele- verde, mov, albastru si mai nu știu în ce culoare.

Nu m-am născut arhitect și nici artist, însă cred că pot și eu pricepe că ceva nu e tocmai bine la o clădire-monument proaspăt restaurată și vopsită cu... galben... sau portocaliu aprins...sau roșu.E de înțeles că trendul o impune, însă ce te faci când ai în față istoria?! O vopsești ca pe cioară?
Aș vrea să îi întreb pe amatori dacă știu că trend-ul este unul efemer, cu o viață mai scurtă(ideal)decât cea a clădirilor? Ce te faci,atunci, cu aceste renovări peste 10 ani când vor veni la moda culorile alb-negru, spre exemplu? Alți bani pentru schimbarea culorilor? Nu mă aștept să îmi răspundă nimeni la întrebări, pentru că așa e obiceiul prin România, să se acționeze fără prea multe întrebări, iar pentru r[spunsuri nu este timp. Cine vorbește prea mult, poate sfârși ca broasca din bancul cu cioara(și iar mă leg de cioară)- prea mulți oac i-au adus fragedul sfârșit. Trist, dar nu cred că mă poate contrazice cineva în proporție de 100%.
Nu dau exemplu de astfel de clădire pentru că e mai interesant să descoperiți voi singuri aceste monumente. Sunt ușor de observat.

Trec la troleibuse. Eu circul mult cu astfel de „viermi” ai municipiului, dar de la o vreme mi se pare că au o culoare cam ciudată, de parcă ar fi mâncat sau băut ceva stricat. Să fie de la moluștele ce se înghesuie în ei cu o forță teribilă, mai ales dimineața?! Să fim serioși, puțină culoare face viața mai frumoasă și mai ...colorată, da, însă de aici și până la exces e cam mult. Ne place să ne comparăm cu Occidentul și să importăm de la ei aproape orice. Dacă e să facem așa, măcar să o facem cu gust. Exemplu concret: autobusele duble, care circulă de obicei pe linia 30 sau 24B sunt aduse din Franța(nu îmi dau seama câtă lume știe asta), dar eu una nu le-am văzut rozosine ca ale noastre, cele de pe vremea Răposatului(n.b: Ceaușescu), deci ca o cioară vopsită avem și aici.

Nu am banii necesari să schimb culorile Clujului, însă am mintea de o astfel de constatare a coloritului și trebuia să consemnez undeva lucrul acesta. Așadar.
ps: ar fi trebuit să blurez puțin numele de pe reclamă, nu am nimic cu compania respectivă(nah, că m-am exprimat și cacofonic :p)

vineri, 12 martie 2010

CÂINELE



"Atunci când omul, blestemat de Dumnezeu, a ieșit pe poarta Raiului, o singură vietate l-a însoțit în singurătatea pământului, câinele, lipindu-se cu înduioșare și supunere de el. Și legați au rămas amândoi pe vecie.”

Cam asa spunea Nichifor Crainic in Memoriile sale, in timp ce pribegea în Țara Moților, ascunzându-se de armatele sovietice ale celui de-al doilea Razboi Mondial. Nu fac aici o pledoarie pro „canine” si anti „homo sapiens”, insa nici pro in amandoua cazurile nu sunt, dar nici anti. Explicața e simplă și sunt convinsă că 90% sunteți de acord cu mine. Dacă vă gândiți un pic, vă dați seama de ce a spus Crainic ceea ce a spus și de ce sunt și eu de acord cu el.
Nu voi da explicația. Așadar.